|
Mystique92
Anime Member
| Data inscrierii: 29/Sep/2007 |
| Mesaje: 3 |
|
|
 |
Ok I know I'm new here... Dar nu m-am putut abtine sa nu postez povestea mea si pe aici... Deci eu am o mica obsesie pentru povestile cu yaoi si shounen-ai, deci si in aceasta poveste genul va predomina... Deci aici este primul capitol... Sper sa va placa...
Capitolul I
Ando privi in oglinda cele 2 mici cicatrici de pe gatul lui. Le pipai usor si observa ca il durea inca. " Ce naiba...?", isi spuse Ando. Stia de unde avea aceste cicatrici, dar trecuse deja o saptamana si ar fi trebuit sa dispara deja! Tremura usor, dar nu pentru ca i-ar fi fost frig. Ceea ce se intamplase in urma cu o saptamana ii bantuia inca gandurile. Ando iesise sa se plimbe cu prietenii, seara. Pe drum, a observat ca i s-a dezlegat siretul de la unul dintre adidasi, asa ca s-a oprit sa-l lege, lasandu-i pe prietenii lui sa o ia inainte. Dupa ce si-a legat siretul, a vrut sa mearga langa prietenii lui, insa cineva l-a prins de maini si l-a imobilizat. Acea persoana l-a dus pe Ando intr-un loc unde nu era nimeni si l-a trantit in peretele unui bloc. Doar atunci Ando a putut vedea cum arata acea persoana. Era un baiat al carui par era lung si mov, iar in ochi avea o sclipire rosiatica. Baiatul a ranjit, lasand sa se vada caninii cumplit de ascutiti pe care ii avea, apoi s-a napustit asupra lui Ando si l-a muscat de gat. Ando a simtit cum sangele era luat din el incet, incet. Insa baiatul s-a oprit, apoi l-a sarutat pe Ando. Era un sarut violent, pentru ca buzele lui au fost sfasiate de caninii ascutiti ai baiatului, dar Ando a simtit o anumita placere in acel sarut. Apoi, baiatul l-a lasat sa plece, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ando privea si acum in oglinda cele doua semne de pe gatul lui. Multe intrebari i se invarteau in minte, dar acum nu era timp pentru ele, pentru că el trebuia sa mearga la scoala. Si-a trecut o mana prin parul roscat si ciufulit, apoi si-a pus un pansament peste cele doua cicatrici de pe gat. Nu mai erau la fel de mari ca la inceput, insa Ando nu suporta ideea ca cineva l-ar fi intrebat cum a capatat acele cicatrici. De aceea si le acoperea cu un pansament inainte sa mearga la scoala. Ando se temea de un lucru, dar nu avea curajul sa recunoasca. Se zvonea ca in orasul in care statea el existau vampiri. Dar Ando nu crezuse niciodata astfel de chestii. Dar, din cauza intamplarii de acum o saptamana, Ando incepuse sa-si schimbe parerea despre vampiri. Acum ii era teama de ce se putea intampla din cauza ca fusese muscat de acel baiat. Ando si-a luat cateva carti, a iesit afara si a mers direct in statia de metrou. Simtea ca cineva il urmarea cu privirea. S-a uitat in jurul lui, dar nu a vazut pe nimeni suspect. A intrat in metroul plin cu oameni si cautat un loc. S-a asezat langa o fata din clasa lui, singura care statea in zona unde locuia Ando. El i-a zambit fetei. Fata l-a privit in ochii lui verzi si i-a intors zambetul. Ando o a privit inainte sa o salute. Avea parul întunecat ca abanosul, ochii verzi si era imbracata intr-o uniforma de scoala.
-Buna, Diana, a spus Ando, incet.
-Buna, Ando, i-a raspuns Diana, cu vocea ei subtire.
Ando ar fi putut cu usurinta sa ia un taxi pana la scoala, insa stia ca daca lua metroul avea sa se intalneasca cu Diana. Diana era colega lui de banca si una dintre cele mai bune femei ale lui. In timp ce vorbea cu Diana, Ando a simtit o durere puternica de cap si privirea i s-a incetosat brusc, asa ca a inchis ochii si si-a sprijinit capul in maini.
-Ando, te simti bine? a intrebat Diana, evident ingrijorata.
Ando nu i-a putut raspunde din prima. Si-a gasit cu greu cuvintele pentru un raspuns.
-Da... Sunt bine... Cred ca nu am dormit prea bine...
Si-a trecut o mana prin parul roscat si a privit-o pe Diana, care parea inca ingrijorata. Cand au coborat in statia din apropierea scolii, Ando i-a spus:
-Diana, nu trebuie sa-ti faci griji pentru mine... Am 18 ani, ma descurc singur.
Diana l-a privit in ochi.
-Si eu am 18 ani, Ando, si depind inca de parintii mei..., a spus ea. Intr-adevar, in cazul tau de diferit, deoarece parintii tai au...
Diana se opri. Niciodata nu putea spune acel cuvant. Nu de fata cu Ando.
-Au murit..., ii continua Ando propozitia. Nu e necesitate sa te opresti si sa nu spui acest cuvant, m-am invatat deja cu chestia asta!
Diana a tacut din gura, preferand sa nu mai spuna nimic. Ando a pastrat si el aceeasi liniste. Cand cei doi au intrat in clasa, Ando a simtit ca il doare din nou capul si ca privirea i se incetosa iar. De data asta insa, durerea era mai puternica.
-Ando? a spus Diana, ingrijorata. Ando, esti bine? Ando, raspunde-mi!
L-a apucat de brat si a inceput sa-l zgaltaie, dar Ando nu mai simtea nimic. O auzise pe Diana si voia sa-i raspunda, dar nu putea. A deschis gura, dar cuvintele parca i s-au blocat in gat. A inchis ochii si a simtit cum picioarele i se moleseau. Singurul lucru pe care il mai simti inainte sa lesine fu podeaua rece a clasei.
~~~Va urma~~~
Astept pareri... Pozele cu personajele in capitolul urmator...
|